Despre putin din fiecare dintre noi

Dincolo de aparente suntem noi, cei reali, oamenii lipsiti de masti si de pretentii false. Oare cati dintre noi mai stim cu adevarat cine suntem si carui loc apartinem? Vesnica cautare a sinelui e un drum sinuos…si deseori uitam de unde am pornit si unde vrem sa ajungem. Pentru ca asta e viata, un joc plin de capcane si de fantezii pe care le urmarim, cautand permanent o fericire care parca nu mai vine. Si ne uitam mereu spre fantasmele din trecut atunci cand prezentul nu e roz sau spre un viitor luminos, uitand ca in final, trecutul e o frantura din prezentul de azi, de acum si ca viitorul e o reflectie a aceluiasi prezent. Doar acum ne putem construi drumul pentru ziua de maine. Fiecare alegere de azi va avea un efect maine si fiecare gand, vis, iluzie de azi poate deveni realitatea ta de maine. Insa, nimic nu vine doar daca bati in palme…din pacate. Rabdarea pe care fiecare clipa a existentei ne-o cere e poate doar un paradox. De ce sa ai rabdare si sa astepti la nesfarsit pentru fericirea aia mare pe care toti credem ca o meritam? de ce sa nu o primim acum? De ce maine sa nu fie azi? Un amalgam de ganduri si nimic concret. Le pun pe hartie si la final haosul se intinde ca o negura in mintea mea.Milioane de intrebari si doar sute de raspunsuri….si colac peste pupaza, totul este relativ. Si atunci? Ce ramane de facut? Ce rost au toate astea? Ce rost are viata in sine daca iti doresti atat de multe, muncesti din greu pentru ele si nu primesti nici macar un procent intreg din ele? Ce iti poate aduce atunci motivatia sa nu renunti? Unii spun…iubirea…hmm, iubirea ca un concept de nisip aruncat in vant…ca si cum iubirea e Solutia tuturor problemelor. Si totusi, sunt oameni care nu pot iubi cu adevarat, pentru care viata nu se rezuma la sentimente ci la experiente si senzatii. Si daca ai norocul sa iubesti tocmai unul din oamenii cei lipsiti de esenta, ce iti mai ramane? Te consolezi cu gandul ca tu iubesti? Dar oare doar tu trebuie sa iubesti? Si atunci? E un cerc vicios din care se pare ca nu o sa iesim nicicand…nu exista nimic perfect, total sau pentru totdeauna. Dar am invatat ca tocmai imperfectiunea e ceea ce ne face umani si ca atunci cand se simti incomplet, ti se va umple golul  cu ceva sau cineva la care nu te-ai fi asteptat nicicand. Oricant de greu va fi, niciodata nu trebuie sa renunti…cu totii avem un vis sau visam sa avem un vis, trebuie sa il urmam pana in panzele albe si dincolo de ele daca e posibil. Pentru ca fiecare calatorie iti va oferi ceva ce nicio alta pana atunci nu a facut-o si pentru ca fiecare loc, om, idee si atingere noua te va face sa deschizi  poarta sufletului din nou si din nou. Never give up because the best is yet to come! Don't forget that every sunrise and every sunset are the proof that life goes on no matter what!